Palatul Culturii din Tirgu-Mures

Orice calator ajunge in centrul orasului Tirgu-Mures remarca repede doua cladiri: Palatul Culturii si Prefectura. Ambele sunt construite in stilul "secession transilvanean", fiind proiectate de doi arhitecti budapestani la inceputul secolului XX. Acoperisul de majolica, balcoanele frumos ornamentate,mozaicul si basoreliefurile din piatra si bronz atrag privirea pe exterior. Dar adevarata placere apare in momentul in care pasesti in interior: de la holul de la intrare si pana la ultimul etaj, totul este o incantare pentru privire si auz!

Holul, lung de 45 de metri si decorat cu opt fresce pe teme mitologice, un basorelief cu scena incoronarii lui Franz Iosif si alte opt nuduri feminine, are la capete doua oglinzi venetiene. De aici putem intra in Sala Mare de concerte, sau putem urca pe treptele laterale spre alte locuri pline de incantare. De cele mai multe ori, holul gazduieste diverse expozitii. Ultima data cand am ajuns acolo, de exemplu, Muzeul Judetean de Istorie expunea modul in care arhitectura evreiasca isi face simtita prezenta in Tirgu-Mures (o atentie marita era desigur acordata sinagogii din oras), dar si in intreaga Europa. 

Sala Mare are o acustica splendida si gazduieste concertele Filarmonicii, dar si alte numeroase productii artistice de marca. Poate gazdui 600 de spectatori si dispune de

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Ciucas

de Calin Nicolae Marginean

Virful Ciucas (1.954 m)

Trebuie ajuns in pasul Bratocea cu masina, pentru a beneficia...

- de cel mai scurt timp de facut acest virf +

- de cel mai usor traseu +

- pentru a avea TIMP „la greu” de admirat tot ce poate sa ofere acest munte SUPERB / MINUNAT (atentie MARE ca NU folosesc deloc cuvinte mari inutil, ci stiu ce vorbesc !)

Pentru cine vine din Nordul tarii (ca mine) se ajunge din Tg. Secuiesc => Prejmer => Sacele => (stinga) Pasul Bratocea !

DACA ati venit dinspre Brasov (Sacele), opriti in pasul Bratocea (e loc de parcat „la greu” si gratuit !) si o luati la stinga (in unghi de 900), pe drumul forestier care se desprinde din sosea, la al carui start, pe dreapta, sint 2 table de informare cu rezervatia Ciucas. Marcaj „banda rosie” !

(NU CUMVA sa o luati pe drumul – tot forestier – care se desprinde din sosea si care o din dreapta soselei, prin padure, ca va duceti in alta parte !!!)

Ati plecat deci pe drumul cel bun, ati trecut de cele 2 table si o tineti pe drumul forestier mentionat mai sus, intr-o urcare exterm de usoara, printr-o mica padurice, FARA a va

Gherla, perla barocă a României. Locul unde se află singurul tablou de Rubens din Transilvania

de Claudiu Padurean

Unul dintre cele mai frumoase oraşe baroce din această parte a Europei este Gherla. Este vorba de primul oraş sistematizat din România. Odinioară, Gherla purta numele de Armenopolis şi era considerat drept o veritabilă capitală a armenilor din Transilvania.

Centrul vechi al oraşului Gherla a fost proiectat de un arhitect italian angajat de bogaţii negustori şi bancheri armeni stabiliţi în Transilvania sub conducerea episcopului Oxendius Verzelescu. Armenii au acceptat Unirea religioasă cu Biserica Romei şi au devenit protejaţii Habsburgilor. Oraşul lor, denumit Armenopolis, Gherla de azi, a fost construit cu străzi care se intersectează în unghi drept, iar casele masive, pictate în culori vesele şi cu ornamente sculptate în calcar arătau prosperitatea aşezării. Printre cele mai frumoase se numără Casa cu Atlanţi, transformată în Muzeul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla sau palatul în care a locuit cardinalul Iuliu Hossu. Însă cea mai impresionantă clădire este catedrala armeano-catolică, care se înalţă în piaţa dreptunghiulară din centrul oraşului. Este vorba de o biserică dedicată Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul naţional al armenilor, cel care a transformat vechea Armenie în primul stat creştin din lume. Într-o capelă laterală a acestei biserici baroce se află singurul tablou de Rubens din Transilvania, pânza intitulată Coborârea de pe Cruce. De altfel, moştenirea culturală armenească este prezentă în centrul vechi al oraşului, deşi armeni au mai rămas puţini în Gherla. ”Armeni mai sunt puţinei. Ei s-au ţinut mai mult de unguri şi şi-au uitat limba”, spune unul dintre localnici.

Tot în centrul oraşului se află şi un parc secular. ”O legendă spune că el a fost amenajat de un arhitect care a creat şi grădinile Palatului Imperial Schonbrunn din Viena şi care a fost închis în penitenciarul Gherla după ce şi-a ucis soţia, într-un acces de gelozie. Patrimoniul construit al oraşului poate reprezenta un punct de plecare pentru un adevărat circuit turistic”, spune Mircea Corăbean, fostul preşedinte al Comisiei de Cultură din Consiliul Local Gherla. În Gherla se mai află şi fostul palat al cancelarului Transilvaniei, episcopul Gheorghe Martinuzzi. După moartea cancelarului, palatul a fost transformat în închisoare, destinaţie pe care şi-o păstrează şi în prezent. În fostele şanţuri de apărare ale palatului, în incinta penitenciarului de azi, se află amenajat şi un muzeu unic, dedicat victimelor comunismului, care poate fi vizitat cu o programare prealabilă.

O oaza de liniste: Pensiunea Ozon Turist din Ciumani, Harghita

de Ioan Laslo
         Atunci cand o buna prietena m-a invitat la ziua ei de nastere la Ciumani, in judetul Harghita, nu banuiam ce locatie deosebita a ales. Am "aterizat" la Pensiunea Ozon Turist, in mijlocul unei paduri, intr-o oaza de liniste, dar cu dotari moderne si excelenta pentru relaxare. Baia sarata in butoi (sarea adusa de la Praid, cu proprietati terapeutice), piscina acoperita, sauna norvegiana, salina artificiala, dar si locatia pentru picnic, iazul pentru pescuit pastrav, terenul de fotbal si, indeosebi, gazdele extrem de primitoare si amabile, au constituit tot atatea motive de incantare. Iar daca adaugam placerea unei plimbari prin padure, intr-un decor natural mirific ne putem da seama ce este aici. Cea mai solicitata perioada este insa, dupa cum ne-a spus administratorul pensiunii, iarna, cand partiile din apropiere fac locatia o destinatie extrem de greu de gasit libera. Priviti instantaneele pentru a va convinge:

Lacul Belis, o destinatie interesanta

de Claudiu Padurean

Zona lacurilor de acumulare din Munţii Apuseni îi atrage tot mai mult pe turişti, atât pe cei români, cât şi pe cei străini. Lacul Beliş este o destinaţie preferată de cei care doresc să se doresc să se relaxeze, dar şi de cei care iubesc excursiile pe jos, cu bicicletele sau cu maşinile.

În jurul lacului Beliş - Fântânele au apărut zeci de pensiuni. Unele dintre ele funcţionează chiar pe malul lacului, iar altele în satele din apropiere. Specialiştii în turism se aşteaptă ca investiţiile în acest domeniu să crească şi mai mult în viitor, pentru că a sporit semnificativ numărul oaspeţilor din străinătate. Această tendinţă este confirmată de Gabriela Rădoi, a cărei familie deţine o pensiune în Beliş. În general, turiştii străini preferă circuitele de mai multe zile. Ei se relaxează, dar fac şi excursii în împrejurimi, spune preşedintele Asociaţiei Pelaghia, care promovează turismul în Ţara Moţilor, Viorel Pleşa. Ultimii ani au adus creşteri constante şi consistente ale numărului de turişti în judeţul Cluj. Unii merg, de exemplu, la Salina Turda, care este cel mai vizitat obiectiv turistic din România. Alţii vin pentru marile festivaluri precum Untold, Electric Castle sau TIFF. De asemenea, creşte foarte rapid şi turismul rural, care pune în valoare frumuseţea Carpaţilor Occidentali.

Stanceni Neagra - o oaza de liniste si pace!

de Cristina Roman

Situată în zona Defileului Deda - Toplița, pe drumul ce leagă Tg.Mureșul de Toplița, micuța localitate Stânceni Neagra este locul ideal pentru o persoană care vrea să se rupă, fie și pentru două zile, de nebunia cotidiană. Peisajul este de-a dreptul spectaculos. Munții vulcanici Călimani și Gurghiu se înalță semeți , lăsând la iveală fie câte un perete stâncos, fie câte un versant împădurit. Râul Mureș este aici în "elementul lui", curge vesel, cântându-și cântecul de bucurie. Bâzâitul gaterului, care se aude în zori, te duce cu gândul la albinele care zboară vara printre florile răspândite pe covorul de un verde intens al ierbii. Aerul tare îți umple plămânii și îți vine să chiui de fericire, fără a avea vreun motiv anume.

Oamenii din sat par să te știe de-o viață, dându-ți binețe când te întâlnesc, fie că te văd pentru prima dată, fie că ești mai de-a locului. Eu cred că cele mai luminoase stele strălucesc pe cerul de aici. Le vezi atât de aproape încât ești convins că dacă ai întinde mâna, ai putea culege una! Până și somnul de peste noapte are altă intensitate aici, la munte; este mereu odihnitor, profund, ca în anii copilăriei fără griji. Este atâta pace pe cărările umbroase și răcoroase din pădurile de aici. Un singur sfat am să vă dau: fiți cu mare băgare de seamă, nu cumva să tulburați "pauza de zmeură" a lui Moș Martin atunci când veți găsi delicioasele bobițe roșii, dulci-acrișoare și parfumate peste care veți da în cele mai neașteptate locuri!

Sfârşitul conversaţiei

Trasee turistice in muntii Romaniei

de Calin Nicolae Marginean

13. Virful Gărgălău (2.158 m)

14. Virful Clăii (2.117 m)

15. Virful “La cepe” (2.102 m)

16. Virful Omului (2.135 m)

Se ajunge cu masina inainte de Iacobeni, venind dinspre Suceava si mergind spre Vatra Dornei. O luati dvs. la dreapta, pe drumul spre Borsa si mergeti 51,1 km pina ati ajuns in pasul Prislop, INAINTE DE a ajunge la Biserica din Pasul Prislop. Sinteti deja la 1.444 m altitudine, iar pina la Lacul Stiol (1.727 m) aveti o mica diferenta de nivel de < 300 m de urcat pe un drum forestier extrem de usor („drum de mosi” si nu de munte !).

INAINTE DE a ajunge la Biserica din pasul Prislop se face un drum forestier, din sosea la stinga si IN SUS si chiar la inceputul sau sint niste sageti de orientare, pe care scrie ca ati avea de parcurs pina la Lacul Stiol 3h si 30min. Povesti ! E MULT mai... putin ! Urmati marcajul triunghi rosu. Noi am mers MEDIU si am facut 1h 25min (prima dată), iar a II-a oara 1h 15min.

Dupa ce se intra pe drumul forestier din sosea se merge inainte, la 200 m (pe dreapta) este o stina (fireste, ca nu puteau lipsi ciinii si oile de pe un traseu turistic din Romania !) si ar fi bine sa aveti la

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Pietrosul Rodnei (Muntii Rodnei)

de Calin Nicolae Marginean

6. Virful Pietrosul Rodnei : 2.303 m,

7. Virful Buhaescu Mare : 2.257 m si

8. Virful Buhaescu Mic : 2.225 m

(din Muntii Rodnei)

Se ajunge cu masina inainte de Iacobeni venind dinspre Suceava si mergind spre Vatra Dornei. O luati dvs. la dreapta, pe drumul spre Borsa si mergeti 74,5 km pina ati ajuns in localitatea Borsa, INAINTE DE a ajunge la Spitalul din Borsa.

Va recomand sa NU mergeti cu o viteza medie de > 45 km/h, caci datorita / multumita / gratie CNADNR drumul e dezastruos (ca spre mai toate obiectivele MINUNATE din Romania, cu citeva exceptii !) si riscati astfel sa va faceti PRAF planetarele si pivotii de la masina !!! Multumim CNADNR pentru astfel de drumuri si Dumnezeu sa le ajute in viata exact asa CUM e calitatea drumurilor din Romania si MAI ALES cel spre Borsa ! Amin !

Va apare pe partea stinga un indicator care sa va conduca spre Manastirea / Schitul Pietroasa si virful Pietrosul Rodnei. O luati la stinga in unghi drept si mergeti dvs. inca 2,9 km pe un drum asfaltat de 1 banda, IN SUS urmarind directia de mers spre

Iarnă la Colibiţa

de Marius Nistor

      

Dacă tot ne-a răsfăţat statul român şi ne-a dat aşa de timpuriu o zi liberă începând de anul acesta, ce mi-a zis Adriana, soţia mea? Hai să mergem undeva şi să ne bucurăm de zăpadă.

Se poate să nu sărbătorim “bobocul” unirii principatelor române? Ce români am fi dacă lenevim în sufragerie, mai ales că guvernanţii sunt grijulii cu clasa muncitoare şi se gândesc că aceasta are nevoie să îşi tragă şi sufletul după – deja – două săptămâni de muncă asiduă ?

Şi unde e mai indicat să petreci câteva ceasuri libere dacă nu în cea mai ozonificată localitate din România? Adică la Colibiţa. Aşa că Adriana, ai vrut ieşire în natură, caută locaţie! Şi a rezervat o cameră la

Frumusetea perena a muntelui - Piatra Singuratica

de Ioan Laslo

Muntele ne-a oferit mereu locul unde putem sa gasim linistea si admira frumusetea perena. Oricand, o vizita pe traseele montane ne poate scoate din rutina zilnica si ne poate incarca bateriile. Este ceea ce am dorit si noi, alegand pentru aceasta o vizita la Piatra Singuratica, din Masivul Hasmasu Mare. Si nu am fost singurii, dovada fiind numeroasele masini aflate parcate jos, la Balan, in locul din care porneste traseul. Zapada proapat cazuta a adus si ea bucata de frumusete pe un traseu care insa merita facut in orice anotimp. Cine ajunge la cabana, care este punct de pornire pentru numeroase trasee turistice, are in fata sa peisajul splendid al

Strada Sforii - obiectiv de neratat in Brasov

de Maricela Stupar

Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, Strada Sforii este situată în centrul vechi al Brașovului, între strazile Cerbului si Poarta Schei, foarte aproape de Poarta Schei. Vizitarea centrului vechi al orașului, nu poate exclude o mică plimbare  deosebit de plăcută, interesantă și recomandată de toți ghizii pe străduța îngustă de doar 111 cm, cel mult 135cm în unele locuri și cu o lungime de 80 metri. Este considerată cea mai îngustă stradă din Europa de est și a devenit un obiectiv turistic recunoscut pe plan internațional.

La început, străduța a fost construită  doar ca o cale de legătură între străzile Poarta Şchei şi Cerbului atât pentru locuitorii orașului, dar mai ales pentru  pompieri, pentru a ajunge mai uşor în Şchei în cazul producerii unor incendii, incendii care în acele timpuri erau foarte dese, casele orașului fiind construite din lemn iar focul în case se făcea doar cu lemne. Strada de fapt reflectă tendințele de urbanizare ale Brașovului medieval. 

În capătul din Strada Cerbului a străzii Sforii, există Muzeul Străzii Sforii. Este un muzeu privat, modern, cu un aer contemporan, foarte plăcut.  Muzeul cuprinde 4 încăperi. În primele două camere de obicei se găsesc expoziţii ale artiştilor locali de pictură sau de fotografie. În cea de-a treia cameră se găsesc imagini vechi ale oraşului de sub Tâmpa, precum şi o machetă a

Transfagarasanul - cel mai spectaculos drum din Europa

 

de Catalin Popescu

Am strâns într-un singur clip toate imaginile filmate cu drona pe Transfăgărășan, aproximativ 23 de minute. În clip veți putea vedea: Cascada Capra, Lacul Bâlea, Cascada Bâlea, toate în minunatul decor oferit de Munții Făgăraș traversați de Transfăgărășan. Muzica aleasă este motivațională si de relaxare, compusă de Scott Buckley, împreună cu imaginile sper să vă trezească dorul de munte.

Munții Făgăraș și Transfăgărășanul impresionează de fiecare dată.

Orașul Pucioasa, între avânt și declin economic

 

de Elena Trifan

Pucioasa este un oraș din județul Dâmbovița, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu o poziție geografică favorabilă, pe Valea Ialomiței, la poalele unor dealuri ocrotitoare, în apropierea marilor orașe: Târgoviște, București, Ploiești, Brașov, Sinaia.

Când eram copil și pronunțam numele Pucioasa, mă gândeam la o localitate cu aspect urât și cu miros neplăcut.

Câteva sejururi petrecute aici mi-au dezvăluit totuși altceva, un oraș civilizat, cu un aspect edilitar plăcut, cu oameni calmi, blânzi și comunicativi.

Observând interesul meu pentru localitatea dumnealor, cu multă amabilitate mi-au oferit informații și mi-au pus la dispoziție materiale documentare.

Astfel, am aflat că inițial, pe locul unde astăzi se află orașul Pucioasa, au existat două așezări: Podurile de Sus și Podurile de Jos, menționate în documente încă din secolul al XVII-lea. În anul 1910, a fost atestată documentar comuna Pucioasa, alcătuită din opt cătune, cu o populație de 600 de familii. La 1 ianuarie 1930 a devenit oraș cu statut de stațiune balneoclimaterică.

Dezvoltarea localității a fost favorizată de bogățiile solului și subsolului: apa râului, lemnul pădurilor, calcarul și apele din adâncurile dealurilor, bogate în sulf, iod și substanțe minerale. Pe lângă folosirea lor arhicunoscută la nivel individual, omul a încercat să dezvolte aici și o adevărată industrie. Astfel, calcarul a fost exploatat în cariere și transportat la Fabrica de Ciment de la Fieni. Apa râului Ialomița, captată printr-un lac de acumulare, a pus în mișcare turbinele unei microhidrocentrale.

Barajul lacului de acumulare a devenit și un loc de agrement. Fiind situat la marginea localității, oferă o priveliște încântătoare asupra acesteia. Dacă ai șansa să fie soare, în apele lui se reflectă copacii din jur și cerul, iar printre copacii care cresc din abundență în oraș poți privi acoperișurile caselor și pe cel al Bisericii din Bezdead.

Din moment ce importanța lemnului, apei și a calcarului în viața unei comunități este arhicunoscută, atenția mea s-a îndreptat, în mod deosebit, către prezența sulfului în pântecele dealurilor din jur și exploatarea lui, ceea ce a contribuit foarte mult la dezvoltarea și dobândirea renumelui localității.

De mare ajutor în acest sens mi-a fost un studiu consistent, ”Pucioasa-file de monografie”, redactat cu multă rigoare științifică de către profesorul Dumitru Stancu.

Descoperirea și folosirea apelor sulfuroase în scop terapeutic au fost făcute de către ruși, în timpul ocupării zonei (1828-1934), fapt menționat în scrierile lor de către: Eduard Thouvenel, Anatole Demidoff, Bois la Compte. Se spune că la Pucioasa a fost însuși generalul Kiseleff.

Treptat apele sulfuroase de la Pucioasa au suscitat interesul specialiștilor: topografi, medici, geologi etc.

Au devenit renumite în țară și în străinătate, după ce în anul 1873, acad.dr.chimist Bernath Lendway Alfred le-a prezentat la Expoziția de la Viena și s-a constatat că au cea mai mare concentrație de substanțe minerale din Europa. (Dumitru Stancu, 2003: 200)

Prima exploatare se făcea în mod primitiv, cu ajutorul cailor: ”Pe o platformă așezată deasupra puțului de iod, se afla un dispozitiv de lemn pe care se înfășura lanțul ce tracta un hârdău de 300 litri adus la suprafață prin folosirea unui cal.

Apa era depozitată, urmând să fie transportată cu cărătoare speciale, lucrate din lemn și tractate de animale până la casele sau stabilimentele de băi din stațiune. Operațiunea era făcută zilnic cu precizia acelor de ceasornic.” (Dumitru Stancu, 1995: 311) Ulterior, în perioada interbelică, extragerea apei s-a făcut mecanizat, cu ajutorul unui motor.

La început, tratamentul se făcea în casele oamenilor, în căzi de lemn în care apa sulfuroasă și iodată era încălzită prin scufundarea în ea de pietre de calcar încinse în foc. ea rat activitatea aici până la sfârșitul vieții.

Primul medic balnear în localitate a apărut în anul 1885.

După cum spun specialiștii, bolnavi din întreaga țară veneau spre ea ca spre un ”Izvor al Tămăduirii”.

Începând cu perioada interbelică, viața orașului Pucioasa a devenit înfloritoare. Oferea deopotrivă posibilități de tratament, cât și de agrement.

O autentică și savuroasă descriere a vieții din acele timpuri o găsim în monografia profesorului Dumitru Stancu.

Orașul pulsa de viață. Fuseseră construite hoteluri și numeroase vile, creat un parc, locul numit „La Sursă”, turiștii erau așteptați la gară cu birja, localnicii se întreceau să îi îmbie cu produse culinare naturale și apetisante, în parc cânta fanfara militară, se dădeau baluri și spectacole pentru toate gusturile, aveau loc plimbări, se încheiau prietenii și chiar căsătorii: „Mulți se plimbă admirând frumoasa vale a Ialomiței, care despică munții spre a-și face loc, rostogolind permanent bolovanii la vale. De jur împrejur dealurile împădurite sau pline de pomet încântă ochiul. Cei ce stau la mese au în față Pătrana, Stârmina și Miercanul, dealurile cele mai înalte din zonă. După un program stabilit, fanfara militară făcea să se umple valea și dealurile cu cântecele ei, care atrăgea în număr mare nu numai populația din Pucioasa, dar și din comunele limitrofe.” (Dumitru Stancu, 1995: 328-329); „Animația cea mai mare se producea către seară când Parcul devenea neîncăpător, de asemenea restaurantele și cofetăriile. Pe strada Regală, loc de promenadă și de întâlniri, circulația trăsurilor se transforma într-un slalom, devenind greoaie”. (Dumitru Stancu, 1995: pag. 330)

Deși unele izvoare s-au prăbușit din cauza alunecărilor de teren și a exploatărilor de la cariera de piatră, activitatea balneară la Pucioasa a continuat fără întrerupere până astăzi, când se desfășoară în două baze de tratament, utilate modern, din incinta hotelurilor „Ceres” și „Turist”, cu un personal calificat, amabil și cooperant. Principalele afecțiuni care se tratează aici continuă să fie cele reumatismale și principalul factor de cură, băile cu apă sulfuroasă.

Este singurul sector al orașului care nu a fost desființat, ca urmare a Evenimentelor din Decembrie 1989. Orașul nu mai are însă freamătul de altădată. Majoritatea celor veniți aici la tratament sunt persoane în vârstă, cu venituri modeste și își petrec majoritatea timpului în hotel sau în preajma acestuia, principala formă de relaxare rămânând plimbarea prin parc sau prin împrejurimi.

Din punct de vedere economic, Pucioasa, orașul mic de pe Valea Ialomiței, a cunoscut pionieratul și în domeniul industriei textile. Aici, în anul 1885, Stan Rizescu a înființat prima fabrică de textile din țară, care inițial a avut numai șase lucrători.

Treptat, în Pucioasa s-au dezvoltat două fabrici de textile puternice, „Bucegi” și „Trainica”. Constituiau o sursă de venit, de ofertă ocupațională atât pentru localnici, cât și pentru persoane venite din toată țară. Pucioasa se putea mândri. Calitatea produselor realizate aici era recunoscută în întreaga țară și peste hotare.

La granița dintre material și spiritual s-a aflat și înființarea la Pucioasa, în perioada interbelică, a unei tipografii bazate la început pe producerea de etichete, obiecte din domeniul administrativ, dar profilată ulterior și pe tipărirea de carte și care, din fericire, are urmași până astăzi. Un spirit pragmatic a străbătut orașul și în peisajul său economic au apărut întreprinderi de valorificare a potențialului natural al zonei: Întreprinderea de Prelucrare și Industrializare a Legumelor și Fructelor, Întreprinderea Agricolă de Stat, Întreprinderea de Valorificare a Legumelor și a Fructelor, Vinalcool, Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, Păstrăvăria.

Produsele realizate la Pucioasa erau competitive atât pe plan național, cât și internațional.

Spiritul distructiv al României postdecembriste a săpat nemilos în inima orașului și i-a distrus cele mai importante obiective industriale.

O nouă durere colectivă a umplut sufletele românilor. Era imposibil să treci prin Pucioasa fără a poposi aici să faci cumpărături. În Pucioasa, adeseori îi vedeai pe turiștii sau bolnavii veniți aici la tratament, îndreptându-se spre hotel cu sacoșele pline de mărfuri cumpărate de la magazinele fabricilor de textile. M-am aflat printre ei și am constatat că fabricile producătoare își meritau cu adevărat numele. Ce a mai rămas din ele? Nimic sau aproape nimic.

Dintre carierele de piatră funcționează numai una și aceea la capacitate redusă și cu un personal îmbătrânit. De ce au fost comuniste, de ce au trebuit să se ducă pe apa sâmbetei obiective industriale cu o veche tradiție și renume?

Bungalow-ul de deasupra apei a fost inventat in Bora Bora

de Paul Drosu

     Intrebare: nu-i asa ca "overwater bungalow" (bungalowul deasupra apei) a fost "inventat" in... BORA BORA? Raspuns: DAAA... :D <3 Acestea sunt singurele tipuri de constructii turistice, pe apa sau pe uscat, din Bora Bora, si, in general, din Polinezia Franceza. SI daca pensula Maestrului a mai desenat si zambetul unui mic curcubeu... :) Desi in Bora Bora sunt prezente cele mai mari si mai cunoscute lanturi hoteliere din lume, nu o sa vedeti nicaieri constructii si hoteluri uriase din otel, beton sau sticla (doar in Papeete, capitala din Tahiti sunt cateva mici hoteluri de 1-2 etaje, insa pline de farmec colonial). In Polinezia Franceza, respectul pentru natura este atat de mare, cum in putine alte locuri din lume exista. Nu-i vorba ca-i ajuta si asezarea geografica, datorita careia numarul, atat al locuitorilor cat si al turistilor, este extrem de mic. :D Deci, de cate ori veti vedea prin lume un bungalow deasupra apei (sau, ideal, veti fi locatari in el :) ) sa stiti ca de aici, din Bora Bora a plecat totul...
 :D

Prin Parcul National Ceahlau

de Raluca Sofian

Mi-a parut delicioasa (și mi-a rămas peste timp draga) replica scriitoarei Reggie Nadelson referitoare la călătorii. Desi nu e tocmai genul de afirmatie pe care sa o simți, fără prealabile ajustări, pliabilă propriului crez. Dar, detine tușa aceea echilibrata de cinism care poate scoate o părere, sau alta, din anonimat. Citind din memorie, menționa ca anticiparea și ulterior amintirea ar fi cel mai bun lucru legat de o călătorie. Si ca “realitatea are mai curând de a face cu pierderea bagajelor”.

Cum sa nu zambesti instant?! Clenciul e ca te supune, placutului supliciu de a contracara. Dar nu intr-atât de radical pe cât ai înclina.

Departe de a fi, mereu, strategia ideală, de buna seama ca anticiparile ne stau in fire tuturor. Aici totul e clar. Dar, la capitolul “bagaj” nuanțele devin fluide, nu-i așa? Poate pentru ca “bagaj” e un cuvânt deschis atâtor conotații subversive. 

Cred ca exista drumuri al căror unic scop e acela de a face pierdute niște bagaje. Așa cum exista escapade in care le poți rătăci voluntar. Sau amaneta temporar. La capătul opus vin locurile in care paleta tentațiilor impune noi și imprevizibile achiziții intr-ale spațiilor de depozitare. Și in fine, altele in care, odată ajuns la locul faptei, îți zici ca n-are niciun rost sa abandonezi si valiza, când e ceva mai practic sa golesti conținutul și sa umpli “golul”, încă fragil, cu …altceva. Pana la urma cred sincer ca schimbările voluntare de loc sunt, fiecare in parte, un veritabil troc. Uneori asertiv social. Alteori (si) implicit emoțional. Iar in aceste condiții, amintirea e nimic altceva decât steaua cu coada menită a-l sedimenta.

In ceea ce ma privește calatoriile s-au împărțit dintotdeauna in narative și nu prea. Cele Narative au doua chei: o destinație sau un sir de destinații urbane si un grad crescut de socializare. Concret despre itinerariile făcute in grup, cu liste precise sau mai puțin precise de interes, tentația de a povesti imi da insistent ghes. Cele cu Nu prea pun natura, solitarul, basca o doza buna de introvertire drept paravan. E categoria in care un drum nu poate fi calificat. Cea care pune aripi trairilor si piedica peniței. Delicat.

Așadar, am atins Ceahlăul cu pasul încă o dat’! Informativ-descriptiv :)) nimic spectacular! Durau- Cabana Fantanele- Poiana Nican-Cascada Duruitoarea-Durau. Introspectiv? Vartej activ. Dar cum sa descrii coerent și cu emfaza, senzorialitatea intr-o fraza? Pentru ca dincolo de vama trăirii mai e loc doar de Foto-sintaxa, port acum asupra-mi o valiza goală in care înghesui imagini și senzații volatile. Un rece topit fost zăpada. Textura mușchiului. Scoarțe fără copaci. Copaci fără sorți. Reflector de lumina printre trunchiuri. Alb psihotic. Reflex gotic. Lemn coloana. Piatra. (Su)port de vazduh, seva, gheata și gust. August!

Prapastiile Zarnestiului - frumusetea la indemana tuturor

O plimbare usoara din oras duce catre Prapastiile Zarnestiului, un loc in care linistea, piatra si zapada au facut casa comuna. Pe drum, am facut scurt popas la Fantana lui Botorog, pentru a umple sticlele cu apa si a face un scurt timing...

Prapastiile Zarnestiului sunt un canion ingust, aflat in interiorul Parcului National Piatra Craiului. Ele se adauga la Cheile Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate pe teritoriul judetului Arges. Se poate ajunge chiar cu masina pana in apropierea lor, punct in care o bariera iti bareaza calea si ai ocazia sa le admiri in voie pietonal. Filmerea pe care am facut-o inregistreaza starea pe care am trait-o in acest loc fabulos.

In apropierea Zarnestiului mai puteti fi tentati de Rezervatia de ursi Libearty (vizita se poate face cu o programare telefonica), Schitul de la Coltul Chiliilor (destul de greu accesibil, fiind necesara coborarea tot mai adanca in maruntaiele stancii), iubitorii de adrenalina avand la dispozitie Wolf Parc (patru trasee de aventura si sase tiroliene va stau la dispozitie aici!). Noi am preferat sa ne aruncam pana la Rasnov, tentatia fiind desigur Cetatea. Despre starea ei actuala, in curand!

Brasov - un oras care va asteapta!

  de Maricela Stupar

    Se spune că orașul Brașov este un oraș de poveste. Acest loc pare desprins din poveștile cu cavaleri în armuri și frumoase domnițe. De unde sa incepi o aventura in acest oras medieval? Cum sa  să închei o astfel de aventura (oricum nu se poate!) intr-o singură zi. Brașovul este ca orașul boem de provincie din Franța, Spania sau Italia, oraș care te determină să îl iubești din prima clipă în care îl vezi, din prima clipă în care îi respiri aerul curat și parfumat de cetina (prezentă din centrul orașului până în cele mai limitrofe zone), iar amintirea lui să nu dispară niciodată din memoria ta.   

     Pe tot parcursul anului, centrul vechi este luat cu asalt de mii şi mii de turişti, din toate colțurile lumii, turiști care rămân încântați de istoria (prezentă la tot pasul), de muzeul în aer liber pe care ți-l dezvăluie orașul, oferindu-ți șansa să dai frâu liber imaginației și, nu în ultimul rând, de peisajele mirifice.

    Orasul este situat în Transilvania, una dintre regiunile istorice ale Romaniei, o regiune aflata in

Sarmizegetuza Regia - capitala vechii Dacii

de Cătălin Popescu  

O plimbare făcută la Sarmizegetuza Regia este binevenită. Pe lângă doza de istorie administrată, o gură de aer curat și puțină relaxare îți încarcă bateriile la maxim. O plimbare reușită in inima Daciei. Aer curat, liniște și o doză binemeritată de istorie. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara, la o altitudine de 1030m. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină. După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice. Sarmizegetusa Regia au fost inclusa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Grinties (Muntii Bistritei)

de Calin Nicolae Marginean

5. Virful Grinties : 1.754 m

(Muntii Bistritei din Carpatii Orientali)

Se ajunge cu masina in comuna Brosteni si mai exact, in localitatea Holdita. Aici cautati un pod de ciment (UNICUL !). Trecind podul acesta si privind fix inainte si in sus vedeti de la baza podului vf. Grinties pe care trebuie sa ajungeti !

Continuati sa mergeti tot inainte pe un drum forestier cam 75-80 min., drumul facind mici curbe, la dreapta / stinga, insa sa aveti permanent in stinga drumului pe care-l veti urma un piriu. Deci NU deviati nici la dreapta si nici la stinga de acest drum forestier, caci din el, din cind in cind se mai desprind anumite drumuri.

Dupa 75-80 min. lateste brusc pentru circa 50 m, iar dvs. continuati tot inainte si putin dreapta firul drumului, acesta fiind strabatut de mici piriiase. Dupa cca. 300 m de

Muzeul ”Nicolae Grigorescu” Câmpina sau spiritualizarea luminii

 de Elena Trifan

Este toamnă, nu prea am ieşit din casă, mi se face din nou dor de oraşul de la poalele Văii Prahovei, mic şi cochet cu iz de munte şi de câmpie totodată, calm şi cu aer curat, renumit pentru cele două muzee: „Nicolae Grigorescu” şi „Iulia Haşdeu.”

Cred că aţi ghicit, este vorba de oraşul Câmpina, situat în apropiere de Paralela 45 şi precedat de localitatea Băneşti unde s-a prăbuşit avionul pionierului aviaţiei universale, Aurel Vlaicu. Toamna îşi arată chipul trist şi umed. O ceaţă lăptoasă uneşte cerul cu pământul. Ceaţa pluteşte în fuioare foarte aproape de noi, încât dacă nu am fi în microbuz, am crede că o putem prinde cu mâna. În oraş fugim de arterele principale pe care circulă maşini, căutăm străzi liniştite pe care să putem admira grădinile şi copacii marcaţi de schimbările atmosferice ale toamnei. Coloritul galben şi ruginiu al toamnei încă se mai păstrează în copaci, grădini şi pe trotuare. Lumina verii luptă să mai triumfe în licărul galben al frunzelor care se lasă cu greu desprinse de pe crengile copacilor sau zac în agonie pe pâmânt.

Ajungem în preajma muzeelor, care exercită asupra noastră o atracţie foarte mare, deşi le mai văzuserăm. Atmosfera sumbră de toamnă ne împiedică să ne ducem la Muzeul „Iulia Haşdeu”, aşa că optăm pentru Casa Memorială „Nicolae Grigorescu”. Admirăm bustul pictorului amplasat în curtea casei, de parcă acum l-am fi văzut pentru prima dată, citim inscripţiile de pe casă, pătrundem în interior pentru a ne bucura din nou de măiestria prezentă în exponatele de aici care de fiecare dată ne dezvăluie aspecte inedite, noi şi noi sensuri şi ne creează alte şi alte impresii. Mai mult ca oricând suntem fascinaţi de lumina pură, blândă, diafană ce iradiază din tablouri, de albul imaculat, fraged şi inocent al unor tablouri precum: „Flori de măr”, „Flori de cireş”, „Ciobăniţă”, „Femeie de la ţară torcând”, „Plopul”, „Care cu boi”, „Ghiocel” etc. Aspecte ale vieţii materiale din zona în care trăia pictorul graţie măiestriei artistului se spiritualizează, par manifestări ale luminii. Deşi este surprins în timpul activităţilor sale zilnice, tradiţionale, omul pare a fi pictat într-un moment de odihnă, de linişte, de echilibru total între el şi natură. Privirea aţintită în zare îl proiectează într-un Univers vast, pe care îl contemplă asemenea unui artist, ci nu asemenea unui ţăran. Animalele sunt blânde, liniştite, încât stăpânul lor nu trebuie să le păzească cu încordare. Vitele din picturile lui Grigorescu de culoare albă sau alb-gălbui, aflate în momente de păscut sau de odihnă par nişte făpturi angelice. Un puternic sentiment al vastităţii spaţiale şi temporale, al curgerii neîncetate a vieţii se degajă din tablouri, de la imaginea fântânii din care apa izvorăşte neîncetat, la boii ce îşi poartă povara pe un drum ce pare fără sfârşit, la fuiorul din care parcă se toarce firul vieţii, la cumpăna şi plopul ce se înalţă spre cer, la albul aproape imaculat al cerului. În centrul tuturor se află El, Omul, cu chipul lui calm, gingaş, luminos, o întrupare a luminii cosmice, a dragostei de viaţă şi de tot ceea ce îl înconjoară, un liant între elementele firii.

Părăsim lumea muzeului, o plimbare de-a lungul lacului prin aerul umed de vaporii acestuia şi de picăturile fine de ceaţă, la lăsarea serii este înviorată de coloritul galben-ruginiu al arbuştilor lăsat încă în viaţă de generozitatea acestei toamne blânde.